Prin acest tip de manifestări, autoritățile aduc un omagiu militarilor care și-au sacrificat viața pentru România și păstrează vie memoria eroilor marinari.

Prezent la eveniment, Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea, a adus în discuție importanța recunoașterii permanente a meritelor celor care au contribuit la România de astăzi:
„Ne referim cu mândrie astăzi la faptele de vitejie ale eroilor marinari și suntem onorați de statutul nostru de români liberi, ne susținem apartenența la o națiune care a avut curajul de a se jertfi, în drumul ales spre libertate.
Îi pomenim astăzi pe eroii marinari pentru devotamentul de care au dat dovadă de-a lungul anilor, în cele mai grele momente ale existenței statului român, în clipele în care poporul român a fost apăsat de cele mai grele încercări și în care, poate, alții și-ar fi pierdut speranța.
Recunoștința pe care acest neam le-o poartă va dăinui veșnic. Iar noi le vom transmite copiilor noștri respectul pentru generațiile care au scris istorie și care ne-au oferit o Românie pe care să o apreciem la justa sa valoare. Cinste eroilor marinari! Veșnică recunoștință!“
Ultima modificare la data
Friday, August 14, 2026